Facebook pentru iOS începe să asculte ce se întâmplă în jurul vostru

de: Alexandru Puiu
22 05. 2014

Dintr-o mişcare împrumutată parcă din Shazam, pentru iOS începe să asculte activitatea din jurul vostru.

O simplă actualizare a statusul de pe a devenit o activitate din ce în ce mai elaborată. O poză şi o frază descriptivă nu mai sunt de mult timp suficiente. Acum puteţi introduce modul în care vă simţiţi sau activitatea exactă pe care o întreprindeţi în momentul în care aţi realizat respectiva postare.

Pentru că toate acestea nu erau suficiente, partea de ,,Fellings” va beneficia de un update important care, în prima etapă, va fi introdus doar în aplicaţia de iOS a popularului site de socializare. Tot pentru o simplă actualizare de status, Facebook va folosi microfonul iDevice-ului pentru a afla ce muzică ascultaţi sau ce serial TV urmăriţi. Practic, întregul set de opţiuni noi este construit în jurul unei tehnologii similare cu Shazam.

Dacă percepeţi acest update ca pe o problemă majoră de securitate, trebuie să luaţi în calcul faptul că e opţională. Nu vă obligă nimeni să realizaţi astfel de postări. Dacă veţi fi tentaţi să încercaţi totuşi aşa ceva, nu veţi fi dezamăgiţi. Recunoaşte seriale şi muzică de la peste 160 de posturi. În plus, funcţionează la fel de bine pentru evenimente transmise în direct, gen meciuri de fotbal.

Ca mod de funcţionare, la momentul fiecărei actualizări de status, aplicaţia Facebook va încerca să recunoască ce se întâmplă lângă voi. Dacă identifică o melodie sau show TV, respectiva informaţia va fi introdusă în textul unei postări. Dacă nu o doriţi acolo, apăsaţi pe un X micuţ din dreptul ei şi aţi eliminat-o din ecuaţie. Dacă vor fi recunoscute melodii, prietenii de pe Facebook vor avea opţiunea să asculte selecţii de 30 de secunde din acele melodii.

Momentan, funcţia descrisă mai sus va fi disponibilă doar pentru utilizatorii din SUA, cu promisiunea unei expansiuni globale ce va avea loc cât mai curând.